Au trecut ani...

de ce uneori ni se pare ca retraim aceeasi toamna...aceleasi frunze aproape cazand, acelasi parfum ce seamana cu un altul demult pierdut, aceleasi cuvantari ale "doamnelor" cerului...
drumul unei toamne ce o cunosc...
au trecut ani, desi putin imi pasa...tu ai ramas aici, aproape tu...nu te-am cautat niciodata, nici nu-mi doresc s-o fac vreodata. esti atat de aici in fiecare toamna...revii cand am nevoie de tine, nu vorbesti, nici macar nu mai ai chip, caci ochii mei nu te pot vedea. dar cu fiece toamna ce vine, reusesc sa te am mai aproape. nu ne-am cunoscut, dar intr-o zi...intr-o zi cu soare, si ploaie, si alb, ne vom da seama ca e nevoie de mult mai putin pentru a fi fericiti...
am pierdut vise si o jumatate din viata incercand sa construiesc altele. am platit pretul unei toamne reci ce vine negresit in fiecare an.
dar nu ma vei convinge ca am pierdut dragostea. e langa mine in fiecare toamna, desi au trecut ani...

Sunt jocul tau cel vinovat.
sunt azi, nu sunt,
esenta, cuvant...

Nu vreau intrebari,
nu vreau sa raspund.
sunt neom si nu sunt...
te las sa te joci cu ideea de mine,
nu cunosc timpul tau,
sunt timpul in sine.
acorda-mi un dans,
acorda-ti misterul:
sunt pasii de vals,
un joc-pacat, eternul...
din dragoste de verde te vad doar azi.
nu pierde jocul:
sunt, nu sunt,
prinde-ma de tine,
sunt impresie si vant...

E o zi frumoasa, atat de frumoasa incat pare banala asemenea unor cuvinte care au mai fost spuse, care au mai fost scrise...Azi ar fi trebuit sa scriu despre criza economica, sau mai bine spus ar fi fost necesar sa aprofundez aceasta tema, pe care am abordat-o superficial in repetate randuri. Imi asum riscul! Voi deveni banala, poate, spunandu-va nimic si, totusi, spunandu-va ceva. Asadar, nu voi vorbi despre ceea ce ne intereseaza( starea financiara a omenirii), ci despre ceea ce nu ne intereseaza...Adica despre banalele lucruri frumoase. Despre a fi femeie sau a fi barbat...Despre a fi copil sau a fi parinte, despre a fi sot si a nu fi sotie...Despre a fi superficial atunci cand ti se cere sa fii profund...Despre a-ti fi dor atunci cand deja cuvantul "noi" nu mai exista nici macar in dictionar...Despre ochi si soare, vise si astri, despre a te intoarce sau a fugi, despre lucrurile pe care le simti sau pe care ai vrea sa le simti. Cateodata ni le amintim si daca avem dispozitia necesara ne sunam cel mai bun prieten si vorbim despre ele.Toate aceste lucruri banale despre care spunem ca sunt ale noastre...Nu ne apartin, superioritatea lor ne face mici...atat de mici incat devenim banali...Omenirea are probleme mult mai importante,nu?Oamenii sunt materialisti nu pentru ca sunt rai, ci pentru ca vor sa supravietuiasca...Sentimentele sunt trecatoare si revin la un moment dat asemenea crizei economice...Cautam stabilitate, organizare, constanta...Ne e teama de schimbare, de nou, de ceea ce e mai rapid ca noi, asa cum ne e frica de valurile mari sau de foc...Poate ca niciodata nu e prea tarziu sa iesim din banalitate renuntand la temerile noastre...Poate ca nu ne vom schimba niciodata...Sa aveti o zi cat mai frumoasa!;)

FUGA DE COMUNISM…REINTOARCEREA?!





NOTA : Am cunoscut oameni care au emigrat, am cunoscut oameni care au ales aceasta solutie pentru indeplinirea unui vis...Acesti oameni, care au reusit sa fuga spre idealul lor sunt oamenii liberi care merita sa fie nascuti prin istorie...
Fuga este naturala. Fuga poate fi moarte, in acelasi mod bizar in care poate reprezenta viata. Fuga e a omului, atata timp cat aceasta rezulta in urma unei alegeri. Avem, deci, in calitatea noastra de Adami si Eve, inzestrati cu simtul binelui si raului, oportunitatea de a alege si bineinteles obligatia morala de a face alegerea corecta. Atunci cand alegerea nu mai oglindeste adevarata proiectie a sufletului nostru ganditor, apare ca binecuvantata...fuga. Fie ca fugim de compromisuri, de oameni, de sentimente care ne manipuleaza, de propriul trecut,de teama nesupravietuirii, sau de ce nu, de o miscare politica analizata mult prea rece, comunismul, fuga nu trebuie sa fie criticata sau judecata, caci uneori aceasta ramane singura dovada a libertatii omului.
Fuga este evadarea spre speranta, poate fi gandul sau arta. Fiecare dintre noi a acceptat fuga, fie ca actiune, fie ca factor al imaginatiei creative, deoarece suntem oameni. Nu suntem doar invingatori, victime, romani, securisti, tradatori, liste sau statistici.
Comunismul nu a fost doar o ideologie, nu a fost doar supunere, nu a fost doar rationalizare si nationalizare, nu a fost doar un monument insangerat de tineri in `89 sau un proces impotriva crimelor comunismului in 2007...Comunismul nu se poate masura in cifre sau gropi...Comunismul, din punctul meu de vedere, a insemnat timpul in care omul a realizat ca trebuie sa faca alegeri rapide, responsabile, timpul in care fuga devenise unica modalitate de supravietuire...
Ceausescu si partidul au fost singurii care aveau dreptul sa faca alegeri. Au ales sa ameninte si sa transforme oamenii in sclavi, au ales sa uniformizeze, au ales sa reduca la tacere atatea suflete pentru implinirea idealului lor maret. Au fost si lucruri bune ?Am progresat ca tara, ca popor ?Bineinteles... Progresul poate avea loc si in vreme de razboi, acolo unde sunt oameni. Ii pot astfel contrazice pe toti « nostalgicii comunismului », indignati de pensiile actuale prea mici, de neputinta materiala, spunandu-le ca tot ceea ce a fost bine realizat in comunism, asemenea tuturor crimelor si nedreptatilor, au fost realizate de oameni, nu de Dej, Ceausescu, sau eventual de aplicarea unei doctrine.
In timp ce unii tovarasi au preferat sa aleaga ca altii sa aleaga in locul lor sau sa evadeze in ganduri si scris, altii au « fugit » in Occident spre bine. Au ales sa demonstreze lumii ca sunt liberi si sa-si ajute de acolo poporul. Datorita multor astfel de oameni Romania a putut decide singura. Bunicul meu, cel chinuit in temnitele represiunii comuniste, ar spune ca este dezamagit de ce se intampla azi in Romania. Eu i-as spune ca inca oamenii nu au invatat sa aleaga...

Gand pentru noi

"Esti nefericit? Nu te gandi la durerea ta si nu vei suferi.Daca durerea ti-e prea adanca, gandeste-te la toti oamenii care-au suferit in zadar de la creatiunea lumei. Alege-ti o femeie cu sanii de zapada, si fereste-te s-o iubesti. Es, de asemeni, sa nu fie in stare sa te iubeasca."

"Cantece, parfumuri si cupe- buze, bucle revarsate si ochi migdalati: jucarii pe care Timpul le sfarama, jucarii! Moralitate, singuratate si munca- meditatie, rugaciune si renuntare: cenuse pe care Timpul o spulbera, cenuse!"

"Omule, dezbraca-te de aceasta haina multicolora de care esti atat de mandru si pe care n-ai avut-o la nasterea ta? Imbraca mantia Saraciei. Trecatorii nu te vor mai saluta, dar vei auzi cantandu-ti in inims toti Serafimii cerului."

"Bolta cerului seamana cu o ceasca rasturnata sub care ratacesc in zadar inteleptii. Dragostea ta pentru iubita sa fie aceea a sticlei pentru pahar. Priveste...Buza pe buza, ei isi dau sangele lor..."

OMAR KHAYYAM - 1048-1122

P.S. Esenta lumii, destinul si dragostea ei au fost, sunt si vor ramane aceleasi pentru fiecare dintre noi indiferent de epoca istorica, de politica sau de nivelul de trai, indiferent de tara, etnie sau cultura..."Nu te afunda nici in trecut, nici in viitor. Gandul sa nu depaseasca clipa de fata- iata secretul linistei!"

Pentru noi

Iar ai spus lucruri pe care le regreti, iar ai ranit persoanele pe care le iubesti, iar ai trantit usa in speranta ca numai asa te poti face auzit. Este singura solutie? Ura reprezinta unica rezolvare a problemelor tale?
Dar daca de azi vei incerca sa fii mai bun? Sa te privesti in oglinda si sa-ti oferi putina intelegere si dragoste. In primul rand tie, caci tu esti singurul care poate schimba ceva. Apoi, fara sa-i invinovatesti pe ceilalti pentru nemultumirile tale, sa le vorbesti tuturor ca si cum este ultima zi cand ai ocazia sa o faci. Fiecare zi poate fi ultima. Numai avand constiinta mortii vei ajunge sa intelegi cum trebuie traita viata. Si viata, inainte de toate, inseamna iubire. Din pacate, notiunea de iubire nu implica notiunea de material, de materie. Sa te simti iubit nu inseamna sa primesti sau sa oferi bani, iar sa te iubesti nu inseamna sa-ti cumperi cele mai scumpe haine sau cea mai scumpa masina. Ne pierdem pe acest drum alunecos al pamantescului, uitand cine suntem si de ce suntem aici. Uitam sa ne iubim aproapele pentru ca de fapt nu mai stim sa ne apreciem pe noi, cei ce suntem cu adevarat. Uitam sa fim corecti, preferand comoditatea.
Si poate toate astea le trecem cu vederea un timp, pana devin parte din noi... Dar...Cand ai spus ultima oara un sincer "Te iubesc!", cand aceste doua cuvinte te-au implinit si te-au facut mai responsabil?
Acorda-ti o clipa de iubire! Poate fi ultima...
In speranta ca imi veti ierta nota tragica a gandurilor mele (folosita cu scopul de a evidentia mesajul),
Va doresc o zi senina!

1 Octombrie

"Siruri de chipuri sumbre, sub masca fricii
Ies din transee, urca pe margini,
Iar timpul atarna inert de mainile lor,
Speranta cu ochii stinsi si pumnii inclestati
Se-afunda-n noroi. O, Iisuse, pune-i capat!"
- SIEGFRIED SASSON

Nu, nu voi vorbi din nou despre vesnicul razboi...Voi vorbi putin despre istorie...in general. Istoria nu este o disciplina independenta, caci tot ce inseamna viata inseamna istorie. Nu datele evenimentelor ne intereseaza, ci cum, unde si de ce s-a intamplat. Si poate daca Rene Decartes nu s-ar fi "indoit" metodic la un moment dat, istoria ar fi aratat cu totul diferit. Asadar istoria inseamna si filosofie, si matematica, si fizica, si literatura,si... Nu asta voiam sa demonstrez ,insa, ci faptul ca istoria reprezinta o imagine. O imagine asemenea trecutului, asemenea amintirilor noastre. Fara acestea nu existam, asa cum nu putem exista fara istorie. Istoria unui popor il defineste si ii concepe viitorul.
Probabil ca stiati toate aceste lucruri. Toti stim, dar nu toti avem curajul sa cautam adevarul. O imagine extraordinara mi-a incantat privirile ieri, la deschiderea anului universitar. O multime de tineri s-au hotarat sa reinterpreteze istoria.
Nu vom detine niciodata adevarul absolut, dar calea deschisa catre acesta ne va imbogati, caci fiecare student va scrie istorie in felul sau.
Bine ai venit, 1 Octombrie! La multi ani, generatia '89!

Banul-scop sau criza economica din SUA

Ca banul nu mai reprezinta demult un mijloc o stim cu totii, cel putin atunci cand vedem pe la TV cum isi risca unii libertatea, familia, prestigiul si functia pentru a-si mari averea. Ce nu stim noi, cei multi si mai degraba saraci decat altfel, este cum s-a ajuns pana aici. Cine a permis o criza economica in SUA? Si daca SUA n-ar fi fost una dintre marile puteri a tutoror timpurilor (ci mai degraba o tarisoara vesela precum a noastra) atunci nu ar fi deranjat pe nimeni, cu atat mai putin pe noi. Asadar, Romania este sau nu afectata de crahul american? Voci "cu audienta" de la putere au spus ca nu, ba chiar au argumentat cum s-au priceput mai bine ca am putea avea anumite avantaje. Adica, nu noi toti, ci ei. Cei cu bani. Multi.

Apoi, noi avem problemele noastre, stiti Dvs, ca se scumpesc alea si alea si celelalte. Si alte tipuri de probleme: ca au inceput aia micii scoala si iar meditatii, haine noi, si copilul plange ca nu are si el ce au altii, ca ar vrea si el...Si plangem si noi, dar ne trezeste patronul cu un avertisment: ori plangem, da' muncim, ori plangem dupa ce ne-a concediat.

Pentru cei cu bani multi(mai multi decat i-am putea cuprinde noi cu vederea) criza economica seamana mai degraba cu un Al III-lea Razboi Mondial( cum a fost cel de-Al II-lea dupa caderea din 1929). Ce nu stiu ei, insa, este ca pe noi, cei multi( mai multi decat ar putea ei sa cuprinda cu vederea) nu poate sa ne afecteze asa cum ii afecteaza pe ei. Pentru ca noi traim de cativa ani incoace o "criza" mai mult decat economica, pe care ei se fac ca nu o vad.

Atunci, ma intreb daca razboaiele sunt ale noastre sau ale lor? Daca ceea ce se intampla acum in SUA ar duce la un razboi, ar fi razboiul nostru sau al lor?Al celor afectati?

Nu noi suntem in masura sa raspundem la intrebarea asta. Pentru ca noi purtam razboiul nostru de zi cu zi, un razboi din care nimeni nu poate iesi invingator.

Inainte sa criticati o persoana ganditi-va foarte bine la cine sunteti cu adevarat voi. Ce ati realizat voi pana in momentul de fata si daca, in conditiile astea, aveti dreptul sa-i judecati, sa-i injurati pe cei ce au realizat cu adevarat ceva. Pe vremea cand voi plangeati pe umarul mamei pentru ca profesoara de romana va jignise din nou( pentru ca nu stiati nici macar sa scrieti, dar sa intelegeti poezia stanesciana sau sa o comentati) oamenii destepti realizau proiecte, faceau teatru, politica, istorie...Adica tot ce se putea face intr-un liceu.
Stiu ca sunteti invidiosi, frustrati, complexati. Este pacat ca, desi unii dintre voi ati fost chiar loviti de Divinitate cu o boala, tot sunteti rai. Dumnezeu va da, tot El ia inapoi.
Incercati de azi sa recunoasteti si sa acceptati ca altii chiar sunt mai buni decat voi, pentru ca atunci cand voi va jucati ei munceau, invatau. Acceptati cine sunteti voi si cine sunt ei. Numai asa o sa puteti sa fiti fericiti.
Pentru ca se pare ca fericirea voastra se termina cand incepe fericirea celorlalti...

P.S. Si inca un sfat: INAINTE DE ORICE INVATATI GRAMATICA LIMBII ROMANE! Si apoi promit ca am sa va ascult argumentele. Deocamdata, insa, mai aveti de invatat. Vreo 10 ani ca sa fim la acelasi nivel.

Pentru ca pitzipoancele ma amuza eu nu voi vorbi despre ele. Voi vorbiti despre ele, va uitati la ele, radeti de ele?...sunteti printre ele?
Ok...Pentru ca pitzipoancele au devenit inofensive este cazul sa vorbim despre o noua " clasa" de fete, femei, "fatuci" sau cum s-or numi ele. Acestea inca nu au o denumire si nici semnalmente clare.Nu sunt toate blonde si nici nu-si arata etichetele. Insa, presupun ca ele nu au cu cine sa comunice. Sunt femei triste si singure... si nelinistite. Si se lauda, se lauda mult. Si nici asta nu pare o problema pentru noi, muritorii de rand. Dar, nu-i asa ca le cunoasteti? Nu-i asa ca de-abia in liceu au invatat sa citeasca si ca singurele carti pe care le citisera pana atunci erau cele de joc? Si, oare, nu tot ele sunt cele care se lauuuuuudaaaaaaa muuuuuuult acum?
Asadar, aceasta categorie din seria "fata, noi suntem studente, fata" incearca sa depaseasca pitzipoancele...pentru ca ele si-au facut blog... Pentru ca, in sfarsit, au descoperit ca la tastatura nu se canta si ca nu trebuie sa sparga mouse-ul de fiecare data( pe motiv ca e scarbos). Si nu constituie o problema nici ca pseudopitzipoancele au renuntat la HAIFAIV in favoarea oportunitatii de a se "blogui" pe ici, pe colo, cu cineva(sau mai mult singure). Problema mea (poate a noastra?!) este ca bloggeritzele pitzipoance se lauda... Si pentru ca, desi au bani, nu pot cumpara creier, fie el si adus pe sub mana din China, fetele astea sunt atat de frustrate incat se lauda ca sunt studente. In contextul in care noi stim cum si cine sunt ele...Si fostii lor profesori stiu:D Poate ca si parintii?!
Dar acum e "cuul" sa fii destept, cu multe diplome. Nu conteaza ca parintii tai fac sute de imprumuturi ca sa poti tu sa treci anul la facultatea aia cu fitze. Nu conteaza nici ca urasti medicina, desi vrei s-o practici pentru ca esti invidioasa pe fosta ta colega de banca care studiaza acolo...sau ca te faci de ras la TV pentru ca i-a platit pisi al tau pe producatori sa apari si tu macar o data sa arati cat de talentata esti.
Chiar nu conteaza, pentru ca noi stim cine esti. Si nu vrem sa te mai lauzi.

Despre maturizare...

Nu credeam a ma intalni vreodata cu moartea- esenta a vietii. Un “ceva” le leaga indiscutabil una de cealalta , una de cer, alta de pamant. Ce s-a nascut din pamant nu mai devine neaparat pamant, ci scrum sau beton. Nu se mai poarta pamantul, nici lacrimile. Sunt la moda medicamentele antistres si masajul anticelulitic relaxant. Superficialitatea ridicata la rangul de normalitate, banul ca valoare suprema, critica politica-fronda nationala. Aici, cu siguranta, moartea nu-si mai face loc. A fost inchisa odata cu detinutii politici si cu lacrimile femeilor in negru. Insa nu se mai poarta negrul, e la moda golul...in toate formele lui.
La varsta de 8 ani, in urma unor experiente nefericite din familia mea, ma consideram destul de matura ca sa pot plange apasat impreuna cu mama mea sau ca sa ma contrazic cu profesoara de religie cu privire la semnificatiile vietii. Nu am fost insa destul de matura ca sa ma pot abtine sa plang.
Mananc si plang...La 12 ani nu am fost destul de matura ca sa inteleg ca nu trebuie sa imi gasesc implinirea in versuri scrise pe intuneric si in ciocolata. Am plans din nou.
La 15 ani am fost capabila sa fiu alaturi de tatal meu atunci cand era aproape de nefiinta.I-am spus, plangand, ca il iubesc. M-a crezut, a crezut si s-a vindecat cativa ani mai tarziu.N-am fost insa destul de matura sa vad ca eu singura nu il puteam salva.
La 16 ani m-am indragostit iremediabil, desi nu am inteles niciodata de ce.Nu am vrut sa Il intreb cum s-a intamplat. Am refuzat sa plang o perioada. Credeam ca cel care te iubeste va intelege. Nu stiam insa ca va conta varsta ,calitatile de gospodina sau chiar averea parintilor. Credeam atunci ca am trait prima experienta semnificativa din viata mea…Nu credeam,insa, sa conteze atat de mult premiile , lacrimile de bucurie ale mamei, laudele profesorilor sau darul divin de a face oamenii sa zambeasca. M-am oprit la acea iubire de nefiinta, de sete de drum, de dor de noi, de dragoste de verde, crezand ca nici moartea nu poate fi mai importanta...dar a fost.
La 19 ani am reusit sa trec mai departe cu un sentiment bolnavicios, personal, unic, in inima.Nu il uitasem inca pe omul care nu a vrut sa traiasca o viata langa mine...
Ora 4 dimineata, 1 iunie 2008...Dupa ce microbul cancerului furase viata din corpul sau, bunicul meu de doar 67 ani, a murit.Tocmai incepeam sa dau ochi in ochi cu moartea, sa o strang de mana, sa ii simt raceala.Toate mortile sunt absurde, mai ales atunci cand cel care a murit nu numai ca apartinea vietii, ci demnitatea sa nu permisese niciodata ideea neantului.
Era nascut de ziua femeii pentru ca urma sa isi iubeasca mama, sotia si nepoatele cu o putere demna de un rege.A luat ultimul tren de ziua copilului pentru ca intr-un sens propriu si-a dat viata pentru fiul sau.Inseamna ca revolta impotriva absurdului trebuie sa ne caracterizeze, dupa cum aprecia Albert Camus, sau dupa cum spunea Sfantul Augustin, « trebuie sa intelegem ce este moartea pentru a stii ce este viata »...
Sa iau o pauza, mi-am spus.Imi priveam bunicul dormind atat de linistit si nici nu imi doream sa incerc sa il trezesc.I-am adus si florile preferate, dar nu l-am rugat sa deschida ochii pentru a le vedea.Sa fie oare egoismul celui care are aer in piept, care respira copacii, sau in sfarsit am devenit « om mare » ?
Nu lacrimile maturizeaza, asadar, nici privirea celui care te iubeste, nici macar durerea esecului, nu maturizeaza poezia lui Eminescu, nici critica lui Balzac sau « amintirile » lui Dostoievski...
Intregul fiintei, iubirea, cunoasterea, misterul blagian, elanul lui bergson, moartea lui nietzche, despartirea, durerea mamei, extazul trupului, nasterea, animalul caruia ii dam de mancare,frunza ce cade si ploaia care ne spala de tristeti.Toate sunt ale noastre si nu sunt...Viata este experienta mea semnificativa, fara sa fac din asta un cliseu...priveste moartea in ochi si vei afla ce este viata.Si de aici nu exista alta cale decat cea a fericirii...